marketingul produselor agricole
mică în zona montană
Doresti să obții o finanțare prin Submăsura 4.2 „Sprijin pentru investiții în procesarea/ marketingul produselor agricole?
Ai nevoie de consultanță? Noi te putem ajuta
Sprijin pentru investiţii în procesarea/ marketingul produselor agricole – investiții în abatoare de capacitate mică în zona montană (PROGRAMUL NAŢIONAL DE DEZVOLTARE RURALĂ, Submăsura 4.2)
Beneficiari program:
Sprijin pentru investiţii în procesarea/ marketingul produselor agricole – investiții în abatoare de capacitate mică în zona montană (PROGRAMUL NAŢIONAL DE DEZVOLTARE RURALĂ, Submăsura 4.2)Întreprinderile (microîntreprinderi, întreprinderi mici și mijlocii, precum și întreprinderi mari)
Cooperativele și grupurile de producători care realizează investiţii corporale şi necorporale pentru procesarea şi marketing
Sprijin pentru investiţii în procesarea/ marketingul produselor agricole – investiții în abatoare de capacitate mică în zona montană (PROGRAMUL NAŢIONAL DE DEZVOLTARE RURALĂ, Submăsura 4.2)
Activități eligibile:Cheltuieli aferente investițiilor corporale • pentru înființarea unităților de sacrificare (abatoare de capacitate mică, centre de sacrificare), și procesare carne;
Achiziţionarea, inclusiv în leasing de utilaje noi, instalaţii, echipamente şi mijloace de transport specializate în scopul colectării materiei prime și/ sau comercializării produselor agro-alimentare în cadrul lanțurilor alimentare integrate;
Cheltuieli generate de îmbunătățirea controlului intern al calității și conformarea cu noile standarde impuse de legislația europeană pentru procesarea și comercializarea produselor agro-alimentare;
Cheltuieli aferente marketingului produselor obținute (ex. echipamente pentru etichetarea, ambalarea produselor);
Cheltuieli generate de investițiile în active necorporale; • Organizarea şi implementarea sistemelor de management a calităţii şi de siguranţă alimentară, dacă sunt în legătură cu investiţiile corporale ale proiectului;
Achiziţionarea de software, identificat ca necesar în documentația tehnico-economică a proiectului;
Cheltuieli aferente marketing-ului produselor obținute, în limita a max. 5% din valoarea eligibilă a proiectului, dar nu mai mult de 30.000 euro.
Doresti să obții o finanțare prin Submăsura 4.2 „Sprijin pentru investiții în procesarea/ marketingul produselor agricole?
Ai nevoie de consultanță? Noi te putem ajuta
Ce spun clienții noștri?
Proiecte de succes realizate de către ODAS Global Consulting în domeniul consultanței în afaceri și management
Plan de afaceri Agentie de turism
În urma analizei realizate în acest plan de afaceri, s-a constatat o recesiune semnificativă în.
Plan de afaceri in domeniul hotelier
Hotel Ideea de afaceri a apărut în urma creşterii substanţiale a cererilor în domeniul hotelier. .
Noutăți
Consultanța în afaceri și managementTotul despre management
Managementul - cu încărcătura sa de semnificaţii, cu rolul şi funcţiile sale - este unanim.
Read MoreTotul despre Lobby şi Advocacy
Lobby Noţiunea de „advocacy” desemnează activitatea de a apăra/sprijini un principiu sau un punct de.
Read MoreStudiu De Fezabilitate pentru Aplicația INFORMATICĂ
1.1 Conceptul de studiu de fezabilitate. Rol şi obiective Elaborarea unui sistem poate costa milioane.
Read MoreToate serviciile de consultanță
oferite de către ODAS Global ConsultingConsultanta in afaceri
ODAS GLOBAL CONSULTING SRL ofera consultanţa in afaceri si management pentru dezvoltarea de strategii, plecand de la nevoile individuale ale clientilor.
Fonduri europene
ODAS GLOBAL CONSULTING SRL isi asuma rolul ca lider de varf in consultanta accesarii fondurilor europene pornind de la cele coordonate de Autoritatile Romanesti de Management pana la fondurile coordonate de Comisia Europeana sau de agentii Internationale.
Investitii
ODAS GLOBAL CONSULTING SRL oferă servicii de consultanță în investiții, acoperind domenii de activitate precum turismul, imobiliare, avicultură, producție, comerț, construcții etc.
Partenerii noștrii
Doresti să obții o finanțare prin programul Start Up Nation 2019 2020?
Ai nevoie de consultanță pentru programul Start Up Nation 2019-2020? Noi te putem ajuta