
Acest plan de afaceri îşi propune ca obiectiv general dezvoltarea activităţilor turistice rurale, în scopul creşterii numărului locurilor de muncă, a veniturilor şi atractivității zonelor rurale. Pentru îndeplinirea obiectivului general, pensiunea şi-a propus ca obiective specifice: creşterea numărului locurilor de muncă în activităţile turistice şi creşterea numărului şi duratei de vizită a turiştilor.
În funcţie de aceste obiective, managementul are rolul de a seta structura cea mai potrivită funcţionarii pensiunii (posturile şi compartimentele, precum şi legăturile dintre acestea). Activităţile pensiunii de faţă sunt împărţite, pe baza serviciilor furnizate, în cazare şi restauraţie. În acest sens, după cum prevede şi organigrama din prezentul plan de afaceri, pensiunea va avea ca personal:
- 1 administrator;
- 1 contabil;
- 2 portari;
- pentru cazare: 3 recepţioneri şi 3 cameriste;
- pentru restaurant: 3 ospătari, 3 bucătari, 3 ajutoare de bucătărie.
Personalul pensiunii cuprinde astfel 19 persoane. Administratorul pensiunii se ocupă cu dirijarea activităţii pensiunii, având astfel următoarele atribuţii: supravegherea desfăşurării activităţii, elaborarea fisei postului (necesară la angajarea personalului), asigura arhivarea şi păstrarea documentelor, este responsabil de relaţia cu clienţii, răspunde de încasările şi de plăţile pensiunii, ţine cont de normele de sănătate şi de protecţia muncii, reprezintă societatea în relaţia cu instituţiile şi cu terţi şi se ocupă cu atragerea continuă de noi clienţi. Contabilul se ocupă cu înregistrarea documentelor financiare, evidența veniturilor şi cheltuielilor lunare, reevaluarea datoriilor şi împrumuturilor făcute, calcularea salariilor pentru angajaţi, participarea la controale periodice şi întocmirea rapoartelor necesare pentru Administraţia Financiară.
Recepţionerii se vor ocupa de procedurile de check in-check out, efectuarea rezervărilor, confirmarea rezervărilor, gestionarea cheilor de la camere, procedurile de night audit, procedurile de închidere zi fiscală, menţinerea contactului cu oaspeţii şi vor ține evidenta fluxului clienţilor. Cameristele vor efectua şi vor întreţine curăţenia în camere, în oficii, pe holuri etc., vor înlocui consumabilele la nevoie şi vor raporta defecţiunile constatate. Bucătarii se vor ocupa cu pregătirea porţiilor zilnice de mâncare, utilizarea corectă a echipamentelor specifice, asigurarea stocului, pregătirea alimentelor, asigurarea curățeniei în bucătărie şi cu respectarea normelor de igienă în bucătărie. Ospătarii vor avea ca şi atribuţii: preluarea comenzilor, organizarea locului de activitate, servirea clienţilor cu băuturi şi preparate şi respectarea normelor de igienă specifice.
Având în vedere importanţa nivelului de calificare sau de instruire al personalului, pensiunea îşi propune să trimită cel puţin 70% dintre angajaţi la cursuri de specializare. Mai mult decât atât, pe parcursul activităţii personalului, pensiunea va asigura motivarea, evaluarea şi recompensarea continuă a acestuia.
Prezentarea pensiunii în acest plan de afaceri cuprinde analiza SWOT, mai exact:
- Punctele tari: amplasarea favorabilă a pensiunii din punct de vedere turistic, clima şi mediul favorabil pentru activităţile turistice, lipsa altor pensiuni în zonă, poluarea redusă, existenţa unei game variate de trasee turistice, tradiţii folclorice specifice, strategii de marketing bine definite şi implementate şi politica competitivă de preţuri;
- Punctele slabe: lipsa unei strategii durabile privind dezvoltarea turismului, nivel scăzut de utilizare a potenţialului turistic cauzat de promovarea insuficientă a atracţiilor/zonelor;
- Oportunităţi: posibilitatea de atragere constantă a turiştilor, indiferent de anotimp; posibilitatea amenajării unor spaţii turistice în stil popular pentru atragerea mai multor turişti în zonă; lipsa concurenţei; cererea în creştere privind zonele şi activităţile turistice;
- Ameninţări: apariţia concurenţei, variaţiile cursului valutar, instabilitatea existentă la nivel legislativ, lipsa investiţiilor destinate dezvoltării zonei respective, lipsa serviciilor medicale de urgenţă, imaginea nefavorabilă a României pe plan internaţional.
Pensiunea îşi propune să contribuie la creşterea potenţialului turistic al zonei prin serviciile calitative şi profesionale oferite clienţilor săi. Serviciile pensiunii se adresează în special turiştilor de weekend, turiştilor aflaţi în concediu, persoanelor juridice (având săli dotate special pentru şedinţe, training-uri sau alte activități) sau tinerilor dornici să practice sporturi (având un teren de fotbal, un teren de baschet şi separat, 3 mese pentru tenis de masă).
Piaţa țintă vizată de pensiune cuprinde persoanele din mediul urban, cu un stil de viaţă activ, cu vârsta cuprinsă între 25 şi 70 de ani şi cu un venit lunar de cel puţin 750 RON. Având în vedere potenţialul ridicat al pieţei, pensiunea îşi propune să obţină un număr de 2142 clienţi încă din primul an de activitate.
Pensiunea va dispune, după cum a fost formulat în acest plan de afaceri, de un website propriu destinat atât promovării, cât şi în scopul de a oferi clienţilor informaţii legate de oferta şi serviciile sale. Pe lângă website, promovarea pensiunii se va face şi prin intermediul pliantelor, agenţiilor de turism, afişelor şi panourilor stradale. Mai mult decât atât, pensiunea îşi propune să organizeze evenimente sportive speciale (ex. campionate de fotbal) pentru atragerea de noi clienţi.
Promovarea se va realiza şi prin intermediul reducerilor tarifare:
- reduceri de 10% în zilele lucrătoare;
- gratuitatea serviciilor pentru copiii de până la 7 ani;
- reduceri de 50% pentru copii cu vârsta între 7-14 ani;
- reducere de 20% din tarife pentru cazările ce depăşesc 7 zile.
Valoarea totală a investiţiei pentru acest plan de afaceri este de 208.927€. Din aceasta, 198.435€ reprezintă cheltuielile eligibile iar 10.492€ reprezintă cheltuielile neeligibile.
Realizarea obiectivului general al acestui plan de afaceri va aduce cu sine atât beneficii economice cât și beneficii sociale. Pensiunea va avea un impact puternic asupra zonei de amplasare, prin creșterea numărului de turiști, crearea de locuri de muncă, diversificarea activităților și serviciilor turistice și creșterea atractivității spațiului rural.